Fantana

Ploua.
Incerca sa ridice piciorele mai sus, sa lase sa se scurga noroiul, dar marginile inalte ale cizmelor o opreau.
-De ce a trebuit sa iau cizmele astea? Pentru ea erau foarte bune, dar pentru mine, acum...mai mult ma incurc in ele! In pantofi as fi mers mult mai repede...
Talpile micute alunecau pe noroiul intrat inauntru, prin cine stie ce sparturi.
-Ce grele sunt ....Oare ea cum s-o fi descurcat cu ele?
Ii aparu in fata ochilor trupul robust, matern, vesel. Fetita zambi si continua sa se smulga din noroiul lipicios.

In padure, copacii inalti o impungeau cu picaturi mari de ploaie. Nu mai erau prietenosi, ca in zilele cu soare....acum, tepeni, isi aplecau putin frunzele, doar cat sa o tinteasca." Daca e cineva care vine dupa mine prin aer si de-asta se scurtura frunzele de ploaie?", gandi.
Nu s-a oprit, dar teama ii intrase in suflet. Si cu ochii mintii vazu fiecare cotitura a potecii, fiecare maracine peste care ar fi trebuit sa treaca daca voia sa fuga iar mai jos radacinile sub care ar fi putut sa se ascunda. Dar de ce sa se ascunda? Doar nu era nimeni in padure...
Trecu podetul vechi. Se tinu sa nu alunece. Lua cana agatata de o creanga, ingenunche si incepu sa scoata apa. Punea cu grija in bidon, sa nu verse pe langa.
Ii veni in minte ca lipit de lemnul vechi, gura fantanii, ar putea fi un sarpe care sa o prinda de mana si sa o muste. Mereu isi imagina asta. Ezita. "Serpii nu stau in fantana, mamaie", isi aduse aminte. Apoi baga cana din nou si o scoase plina cu apa.
Pe spate, hainele i se lipisera de piele. Le simtea reci, dar nu i se facuse frig. "Cred ca asa se simtea si bunicul in razboi", se incuraja ea.
Terminase. Insuruba capacul, isi smulse genunchii din namol si porni spre casa. Acum era mai greu- urca. Picioarele ii alunecau in cizme, iar cizmele ii alunecau pe pamant. Se sprijini de cateva ori in bidon, dar nu cazu. Stia ca pe drumul din piatra ii va fi mai usor...
Aproape de casa isi elibera picioarele, le puse pe iarba uda si le sterse de noroi. Lasa cizmele intr-un colt, in locul de unde le luase. Intra.
-Unde ai fost? Te-au cautat peste tot....
Vocea moale si ingrjorata ii umbri bucuria.
-La apa, raspunse incet.
Lua borcanul de pe masa si il umplu. Statea in picioare, cu mana intinsa spre mijlocul patului. Patura se ridica si cobora, ca un plaman sanatos.
-Mai vrei?
Femeia isi intoarse fata spre ea.
-Mi-ai zis ca ti-e sete, sopti fetita. Am vrut sa iti aduc apa proaspata si rece, asa cum mi-ai dat tu mereu....
Femeia intinse o mana. Fetita o ajuta sa se ridice si ii duse paharul spre buzele uscate. Il bau tot, cu pofta. Apoi se chirci din nou in pat.
-Du-te si spune-le ca ai venit. Usuca-ti parul, sa nu racesti. Mai pune tu un lemn in soba. Si vino langa mine, sa mai vorbim...
Umplu inca un borcan cu apa si il puse pe masa. Apoi pleca in bucatarie, sa le spuna ca a venit. Isi schimba hainele in fuga, puse un prosop pe cap si se aseza langa bunica.
- Te mai doare, mamaie?
-Nu, mamaie...apa adusa de tine m-a vindecat.

Fetita mangaie increzator mana uscata a femeii- si ca prin minune, intr-o clipa se simti un om mare.