Obisnuinta

Micul dejun: doua oua ochiuri, ca doi ochi larg deschisi, plus cafeaua aburinda, fara zahar. Si ea- niciodata nu a inceput sa manance inainte de a-i fi simtit buzele calde pe obrazul proaspat barbierit.
-Tu nu te asezi?
-Nu, mai am de facut ceva.
Habar nu avea ce insemna acest "ceva". Nici nu-l interesa. Se simtea bine singur la masa, dar stiind-o aproape.

Incerca sa nu raspunda gandului ce-l macina. Prostii…Si totusi, daca ea chiar nu era fericita? Daca tot ce ii cumparase nu insemna nimic pentru “sufletul ei de femeie”?
Zambi alaturarii de cuvinte, facuta de cine stie ce “suflet de poet”.

Gustul albusului il facu sa se strambe.
-Trebuia sa mai pui sare peste oua! striga, sa se asigure ca il aude.
Privi solnita, asezata comod langa farfurie. Nu o atinse.
- Maine sa pui mai multa sare, altfel sunt fara gust.
Stia ca il auzise. Si stia ca maine ouale vor avea mai multa sare. Dar ca solnita va ramane in acelasi loc, nemiscata.
Mai avea zece minute pana sa iasa din casa. Privi inca o data ceasul atarnat deaupra firgiderului.
Daca un ceas ne-ar masura gandurile, nu timpul, de ce s-ar lovi in mine? Ii veni in minte chipul ei. Clipi des, incercand sa o alunge.
Nu pot sa o las sa plece. E ordinea mea de zi cu zi, e viata mea din ultimii patru ani jumatate.
Inchise ochii. Isi imagina cum ar fi fost fara ea: paf, mizerie, dezordine. Dar ce s-ar intampla cu el?
Nimic, nu m-as schimba cu nimic. As fi la fel de fericit, sau poate mai fericit, pentru ca stiu ce imi trebuie, cat imi trebuie. Atunci, de ce nu o las sa plece?

-Trebuie sa mergi, o auzi.
- Zi-mi ca esti fericita!
- Iti zic, sunt fericita.
Il mintea. Stia ca il mintea, dar minciuna asta pastra ordinea cu care se obisnuise.
-Nu vin la pranz la masa, merg cu prietenii la restaurant.
-Stiu, de o luna mananci acolo.
-Si nu te bucuri ca nu mai trebuie sa gatesti?
-Imi place sa gatesc.
Nu gasi nici o replica. Asa ca isi lua grabit geanta:
- Unde e rucsacul meu?
-Ti-l aduc acum.
Lua rucsacul, “ceva”-ul pe care il aranja in fiecare dimineata, si i-l puse pe umar.
Buzele ei, acum mai palide ca la primul sarut, ii atinsera sacoul.

Precaut, o inchise din nou in soapta unui fals"te iubesc".