Nedespartiti

Plecase. Cu ochii larg deschisi ii urmarea pasii, numarandu-i. Unu....doi ...trei....oare de cati am nevoie, ca sa fiu pe deplin fericita?

Doi ani merse continuu, lasand in urma pietrele dezvelite de praf si raurile fara pod peste care trebuise sa treaca. Doi ani si cateva zile. Se privea in oglinda diminetile si se vedea frumoasa, puternica. Iubirea ma face asa, si continua sa impinga pasii unul dupa altul, cadentat.
Uneori omul din fata se transforma in umbra sau se indeparta de ea atat de tare incat in fata ei ramanea de urmarit doar rotunjimea capului, lungita pe pamant de soare. O prindea cu varful degetlor de la picioare si inainta grabita, de teama sa nu o piarda. Iubesc...pana si frantura asta de umbra o iubesc....
Din celalalt capat de drum oamenii dragi ii faceau cu mana, incurajand-o: ai facut bine, mergi in continuare si, chiar daca drumul nu e linear sau neted, urmeaza-l. Ii asculta zambindu-le si, fara a le spune ce simtea in sufletul ei, isi flutura mainile catre ei si le raspundea tare si raspicat : sunt fericita. Apoi continua sa numere pasii si zilele ce trecusera,traiti in umbra unui om....