Am timp sa citesc. As avea timp si sa scriu. Dar imi lipseste ceva...imi lipseste sira spinarii unei povesti. Ma lovesc de idei care parca nu au logica, nici legatura...Ma lovesc de mine, stearpa in fata unui alb pe care nu il pot umple, unui negru in care nu pot desena nimic.
Nici pamantul nu se mai misca…mi se astern la picioare amintiri…singuratati…ca doar ele au mai ramas in suflet…
Ma ascund. Citesc, fara sa vreau….sau fara sa pot merge mai departe…
Prima zi de toamna. Ploiae. In papuci port ploaie. Si in suflet o simt…
La atat s-a redus unul dintre romanele mele. Cel despre mine. Cu ce as completa acum, cand ador ploaia?
Ma aliniez iar tacerii...Ca stare de spirit desenez iar cuvinte, ma-mpiedic de case, ispitesc corcodusii.....
Si-astept sa te nasti, sa vii fara-a pleca, sa fii far-a cere...
Acum, cand imi e aproape, nu pot gasi cuvinte pe care sa le astern in continuarea punctelor de suspensie, sau intre "a cere" si punctele de suspensie. cCl mult as pune un final "Iti multumesc pentru a ma fi ascultat. Sunt fericita acum".
Nimic mai mult decat o scrisoare....
Si asa arata cel mai lung "roman" al meu:
Fara sa isi ridice privirea, asculta propriile ganduri. Tarsaitul papucilor de casa o lasa nepasatoare- ce se intampla dincolo de
Gandi ca trebuie sa isi ridice o mana, dar uitase cum se face asta. In mintea ei, un burette absorbise orice idée, orice experienta. Ramasese cu un tumult de sentimente, contradictorii, cu care nu stia ce sa faca.
Isi spuse ca era o noua zi. Ii placea pranzul, asa ca primul lucru pe care il fixa in mintea ei fu jumatatea unei zilei. Sentimntul de frig o facu sa ceara caldura, si-si desena in suflet un soare pe care sa poata sa-l priveasca. Cand se plictisea de el sufla ca intr-o lumanare, si ramanea doar cu albul peretilor trapezoidali.
Traiesc, isi spuse, traiesc propria viata ca si cum as fi martorul unei crime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu