Se uita in palma stanga, micuta si dungata ca o zebra.
Mi se unesc liniile astea doua, ma marit din dragoste. Asta e de bine. Dar cu cine? A zis ca el are trei litere, initialele numelui meu. Eu....ar putea fi un "r". Greu, dar ar putea. Sau macar "m". "M" de la maimuta. Ii veni sa rada. Dar nu isi lua privirea de la santurile intercalate, aflate intre cele doua linii- a vietii si a sufletului.
Incerca iar sa le dea o forma. "V"- de la ce "v"? "V" a trecut de mult. Oare s-o mai schimba? Ca asa am auzit, ca liniile se mai schimba, in functie de ce faci in viata.
Apoi privirea i se intoarse la linia vietii. Cam mica, gandi. Oi fi avand timp sa imi cresc copiii, sa ii fac mari?. Rase din nou. Normal ca va fi timp...
Incerca sa numere anii ce ii ramasesera, asa cum vazuse, copil fiind: aici douazeci, aici patruceci, aici...cam cincizeci. Mor tanara. Dar o sa fiu frumoasa...e exact asa cum mi-am dorit- sa mor frumoasa!
Isi ridica ochii spre cer, in semn de recunostinta.
Si totusi...ce litera o fi incalceala asta de liniute? Mie de ce nu imi apare clar o litera? Eu nu m-oi marita?
Incepu sa se ingrijoreze. Daca ramanea "fata mare", cum zicea bunica?
Nu! isi raspunse. Stranse repede pumnul si se uita pe margine: doi...ba nu, trei liniii, deci trei copii; asta inseamna ca ma marit- si raslufa usurata.
Mai era linia mintii- adanca, bine conturata, intinsa de la marginea mainii pana la degetul mijlociu. Dar de asta nu ii pasa- nu aici statea conturata viata ei, ci in cele doua linii mai mici, unde in fiecare zi citea alta poveste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu