radem unii de altii. ne asezam la colturi, luam in maini cate o bucata de paine si asteptam sa mai treaca cineva, pe care sa-l ingenunchem gandului nostru crud.
ne bucuram de rochia ce cade stramb, de tocurile pantofilor prea tocite si de esarfele carora timpul le-a desfacut tivul. radem pe sub mustata de cei ce ne zambesc si vadit, cu gura pana la urechi, de necunoscuti sau posaci. uneori intindem cate-un picior, poate vreunul mai neatent se va impiedica de el si o sa-i prindem mutra surprinsa, speriata, stramba.
radem. trist e ca ne hranim rasul din neajunsurile vietii si din nimicnicia pastrata a sufletului. ne fardam prin cuvinte elevate si pornim la drum, cautatori de maruntisuri in suflete mari.
ne sperie drumul....si facem din colturi o lume, din sulfet- nimic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu