Timp

nu ma opresc...imi pun piedici de tot felul, insa nu pot trece fara sa culeg un strop din indefirenta oamenilor si cu el sa imi infasor sufletul, suparandu-l....
ma imbarbatez ca maine voi fi mai buna. dar "maine" se ascunde in fiecare zi si ma lasa golasa, cu gandul ce pune la zid oameni si faptele lor, apoi pe mine. desi este ultima privire, vazandu-ma simt cel mai tare amarul dintr-un om- nu sunt asa cum as vrea, nu pot trece mereu zambind. descopar in mine cuvinte nespuse, rautaciaose.
asa ca tac. brusc. pana il voi primi, recompensa a lucrurilor nefacute, pe "maine".

Unitati de masura

"lasa, ca e si el bun, ca a plimbat-o....a vazut toata tara aproape- eu n-am vazut mai nimic- si in fiecare an o duce in concediu in strainatate...."
dintr-o discutie telefonica, doar atat mi-a ramas in memorie. poate pentru ca era prea devreme pentru mine si creierul- pe care sper sa il mai am, macar unul din doi, oricat de mic si de intins-nu a gasit loc sa stocheze mai mult. nici macar pentru fapt divers, ca sa aiba ce toca intreaga ziulica.

da, e drept, calatoriile sunt un "+" intr-o relatie. relaxare. dar nu stiu daca faptul ca iesi cu cineva in concediu il face pe acel cineva mai bun. nu stiu daca ii acorda o steluta pe care sa o puna pe epoleti sau daca sterge nimicurile pe care le face deseori. cum pot eu sa vad un om altfel decat pana acum doar pentru ca a iesit cu sotia la munte?

nu stiu sa masor oamenii in km lineari sau patrati parcursi....poate ca de-astaodata pierdut zambetul pentru cineva, ramane pierdut.
nu stiu sa iert oamenii din motivul de mai sus: iti place sa calatoresti, ai vazut 7 tari, ce mai conteaza ca ai ridicat vocea odata, sau ca mi-ai zis ca sunt tampa? te iert....ca ai plus-ul calatoriilor.

poate gresesc....poate ca statornicia mea e unul dintre defectele mari, pentru ca nu ma pot bucura de locuri mai mult decat de oameni. am fost in locuri luminoase, dar oamenii de langa m-au strans atat de tare incat mi-era dor de camera amarata de camin, pe care o imparteam cu vreo colega.
nu ma pot detasa de oameni...oricat de inalti ar fi muntii, oricat de limpede si calda apa marii....
cred ca oamenii pun stralucire in jur.....si daca plec la drum cu un om drag sunt fericita in fiecare metru facut pe marginea strazii, in zgomotul masinilor, in cautarea unui amarat de trotuar....

fericiti trebuie sa fie cei pe care calatoriile ii salveaza.....chiar si pentru o zi.
imi doresc sa pastrez oamenii buni alaturi si cu ei, prin ei sa vad lumina din jur.

cuvinte fara titlu

sunt seri in care imi impart mainile intre tine si sufletul ce-l port in pantece. si raman ciunta, ciunta si fericita, iar somnul nu ma poate gasi, impartita fiind intre voi....

sunt zile in care mainile mi se rotesc pe burta, asteptand o miscare, apoi se incolacesc in jurul tau, parca vrand sa nu te mai lase...

si-n fiecare zi si naopte sunt eu, mai fericita in fiecare clipa, mai plina de voi, mai plina de mine....