Am surpat piedestalul pe care te urcasem de mii de ori, doar pentru a construi un altul...
Am fost Manole si Ana in acelasi timp, in fiecare zi...iar furtuna nu a intarzaiat sa vina cu fiecare cuvant ce trasa linii aspre, cu fiecare gest ce nu provoca decat framantari....
M-am incapatanat si am mers mai departe, imaginandu-mi ca ma vei iubi.
Mi-am pastrat pasii, sa nu fiu obosita atunci cand vei ajunge aproape.
Mi-am pitit zambetul, pentru a ti-l darui tie in fiecare dimineata.
Mi-am ucis tacerea, stiind ca-ti plac cuvintele....
Dar nu nu te-am gasit decat pe tine, mereu precaut cu iubirea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu