Ne incurcam. Am trista impresie ca drumul se ingusta pe zi ce trece, ca iarba se usuca-n urma noastra, ca maine pietrele isi vor arata coltii si ne vor musca talpile pana la sange. O sa ne doara, asa simt. O sa ne doara tare, atat de tare incat vom prinde puterea de a ne dezlega mainile si de a ne impinge- unul pe o parte a drumului, unul pe cealalta. Ne vad acolo, chinuiti, chirciti, imuiati in picanta moliciune a trecututlui .
Umbra ta, mai mare si mai dreapata decat a mea, se misca repede, in cautarea unei alte poteci. Scoti dintr-un buzunar ascuns seminte si le arunci cu mana dreapta inainte. Talpile au inceput sa ti se vindece si, incet-incet, faci primii pasi. Te tii cu o mana de cealalta, sa simti ajutorul. Te clatini incet, incet, ca o frumnza ce urca spre copacul pe care tocmai l-a parasit. Si tu urci, iar cararea ta inseamna o alta viata…
Umbra din mine nu vrea sa se ridice….
Nu gaseste seminte, nu gaseste nimic…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu