Imi amortisera talpile…
Desi inainte, mersul fara o rascruce unde sa-mi fi odihnit capul era coplesitor…
In timpane rabufnea doar un sunet ascutit, impungandu-le in fiecate dimineata.
-Cine esti? s-a mirat de mine.
-O vita de vie ce-si cauta aracul, o samanta ce se zbate dupa raza de soare…
- Cu cat te vei zbate, cu atat te vei afunda mai tare, cu cat iti vei acoperi urechile, cu atat sunetele vor parea mai puternice. Daca inchizi ochii nu vei vedea uratul, dar nici frumosul nu va mai ajunge la tine.
-Prea multe pietre…
-Daca ar fi fost doar iarba, nu ai fi deosebit cararea de campie.
-Sunt prea jos.
-Doar de aici vei putea vedea maretia lucrurilor marunte…sus fiind, trebuie doar sa nu o uiti.
-Singura….
-Inainte de a te apropia de ceilalti trebuie sa te cunosti pe tine.
-E greu!
-…pentru ca ai lasat in urma speranta.
Rascrucea mi s-a transformat in drum iar eu, in calator supus vietii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu