Anghel Marin. Si acum, dupa mai bine de douazeci de ani, iti stiu numele.
Cu piciorul stang intr-un pantof cu talpa foarte groasa, incercand sa-l prinda pe cel drept, bateai strazile orasului zi de zi. Pe mama si strazile…
Te-ai apropiat tiptil de masa unde imi faceam lectiile. Tineai in mana un stilou, pe care il invarteai pe toate partile.
- Uite, are penita de aur- mi-ai soptit.
-Si ce face penita de aur?
O intebare, si bucuria ti s-a sters.
-Penita de aur scrie foarte frumos…
-Adica o sa scriu eu mai frumos?
-Nu…
-Atunci?
Nici un raspuns. Te uitai numai la el. Il mutai dintr-o mana in alta, de parca te frigea auriul sclipitor.
-Mi-l dai mie? Poate totusi voi scrie mai frumos…
-Nu acum , esti prea mica. Dar cand o sa cresti o sa ti-l dau…
-De tot?
Clasa I. De cand mi-ai aratat stiloul cu penita de aur, mi l-am facut un prieten secret, pentru care trebuia doar sa cresc. Un prieten cu care nu am reusit niciodata sa scriu, dar care a intiparit in sufletul unui copil ca o promisune trebuie tinuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu