Timpuriu- amintesc de o viata de om ce a stat sub semnul acestui cuvant…
Nasterea sa, prima iubirea, primul copil, prima tacere- furtuni ce i-au intors privirea spre trecut…
Mi-o amintesc, mereu firava, ca un copil cubarit in hainele-I prea largi, incercand sa caute un zambet. Nu-l gasea nici pe-al ei, nici pe-al lor….Si astfel, la umbra zilelor devenite ziduri, a ingenunchiat pana cand picioarele n-au mai stiut sa mearga….
O mare iubirea devenita capcana. Un om ce-a venit si-a plecat, rapus de ispita. Un copil mult prea bun, un copil nu prea rau. Intr-un colt, intr-o sticla, inecata intreaga speranta…
Dintr-un verde tacut, ochii au uitat sa clipeasca….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu